Domnule ministru, nu lăsați ca oamenii aceștia să fi murit degeaba!

Domnule ministru, nu lăsați ca oamenii aceștia să fi murit degeaba!
Publicat: 14/07/2016, 12:13

„Difuzați această filmare pentru că Spitalul de Arși a ajuns să omoare oameni și ceva trebuie schimbat!”, este apelul medicului care i-a trimis filmulețul lui Cătălin Tolontan și care este doar o imagine din filmul care arată realitatea din spitalele din România.

În timpul crizei Colectiv, într-o dimineață, m-a sunat un medic, șef de spital, aproape țipând, cerându-mi să modific un titlu și un material în care reproduceam un comunicat al Alianței Medicilor care susținea că sistemul este depășit de situație. Nu că medicii nu ar fi vrut sau nu ar fi făcut tot ce le era în putință, ci pentru că nu aveau cu ce și nu mai suportau omerta și jocul de imagine, care în final s-a soldat cu 64 de morți. I-am spus atunci că schimb ce vrea el, dacă îmi spune oficial că sistemul de sănătate din România – repet, sistemul, nu medicii – poate face față unei astfel de provocări. Răspunsul a venit sec: „Nu pot să vă spun asta”. Ceea ce pot să vă spun eu acum este că pe același medic l-am văzut la televizor, mințind pur și simplu că situația e sub control.

Medicul acesta, șef de spital, nu este singurul. Ca el sunt și alții. De asta spun că imaginile de azi sunt o mică piesă dintr-un puzzle criminal. Că nu sunt bani în sistem, nu or fi suficienți, însă ultimele luni ne-au arătat cum ajung ei, nu la bolnav, ci în buzunarele clienților de casă. Cazul Hexi Pharma nu mai are nevoie de vreun comentariu.

Este mai clar decât lumina zilei că acest sistem este lovit de cancer. Și, ca în cazul acestei cumplite afecțiuni, tratamentul trebuie să fie unul șoc. Până acum niciun ministru nu a avut curajul să o facă. Va avea curajul tânărul Vlad Voiculescu să nu lase ca zeci, sute sau chiar mii de oameni să nu fi murit degeaba?

Până ne vom lămuri, voi, ceilalți, fiți fericiți că nu ați ajuns într-un spital din România.

PS. Ministrul Vlad Voiculescu a anunțat, într-o conferință de presă, că, deocamdată, nu poate face nimic în privința situației de la Spitalul de Arși, chiar dacă în nenumărate rânduri s-a gândit să-l închidă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
Cum l-a umilit Mihai Bendeac pe Gabriel Cotabiță. L-au ajuns regretele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări...